Românii din Bulgaria partea 1, comunicat de presă

În ultimul timp au apărut o serie de probleme în ceea ce priveşte dezbinarea şi împărţirea neamului nostru de către persoane şi conduceri rău intenţionate din Serbia, Bulgaria, precum şi la nivelul Consiliului European, în special prin „confundarea” termenului vlah şi român şi susţinerea vrajbei între organizaţiile care s-au autoidentificat ca români şi vlahi.

Considerăm că a venit momentul ca toate organizaţiile care au în denumire cuvântul vlah să renunţe la acest termen dezbinător, revenind la marea familie românească. Avem convingerea ca respingerea acestui apel v-a da dovada că cei care nu se recunosc români şi nu renunţă la termenul vlah sunt interesaţi pentru dezbinarea populaţiei româneşti din Bulgaria.

Avem în vedere şi reacţiile, similare cu cele recente din Serbia, care menţin această dezbinare intenţionat, prin crearea unui Consiliu al Vlahilor prin care s-a inventat o limbă vlahă şi un alfabet vlah, cu un popor vlah, diferit de poporul român.

Noi nu dorim ca in Bulgaria să se repete situaţia din Serbia şi aducem la cunoştiinţă tuturor că ne distanţăm de asemenea organizaţii, care sunt altceva decât româneşti şi poartă în continuare procesul de asimilare a poporului nostru, opunându-se şi nedorind să facă parte din din Consiliul Suprem, care a fost creat cu singura idee de a menţine înţelegerea şi bunul mers între noi.

Pentru ultima dată apelăm: renunţaţi la exonimul „vlah” adoptând cuvântul „român” în denumire şi veţi da dovada că militaţi pentru soarta neamului românesc.

Presedinte AVE Dr. I.F.Gheorghiev

Lasa un comentariu